Tumorile sistemului osos sau tumorile osoase reprezintă structuri care apar ca urmare a creșterii necontrolate și anormale a celulelor din țesutul osos, ceea ce slăbește și fragilizează oasele normale. Tumorile pot apărea în orice os al corpului uman și în orice parte a osului.
Termenul de „tumoră osoasă” este unul general și include numeroase afecțiuni cu evoluție și tratament foarte diferite. Tumorile care își au originea în oase și articulații, care tind să crească și să provoace leziuni localizate, sunt numite tumori benigne. Pe de altă parte, cele care depășesc zona în care se dezvoltă și care pot pune viața în pericol prin răspândirea în alte părți ale corpului sunt numite tumori maligne (cancer osos / sarcom osos). Tumorile care se răspândesc în oase și articulații din alte organe ale corpului (organe interne, componente ale sângelui, piele etc.) sunt numite tumori metastatice.
În afară de acestea, există și alte afecțiuni osoase care nu sunt de fapt tumori, dar care provoacă distrugeri similare tumorilor la nivelul oaselor și articulațiilor.
Tumorile benigne nu sunt canceroase. Tratamentul se decide în funcție de tipul tumorii, iar de multe ori se recomandă doar monitorizarea. Tumorile maligne sunt canceroase. Cancerele osoase sunt împărțite în două categorii:
Pentru tratamentul tumorilor maligne (cancere osoase) se pot recomanda chimioterapia, radioterapia sau o combinație a acestora. În unele cazuri, poate fi necesară și intervenția chirurgicală.
Un simptom comun al tumorii osoase este durerea, care se intensifică odată cu activitatea fizică și poate deveni mai severă pe timpul nopții. Această durere este resimțită la locul tumorii și este adesea descrisă ca o durere surdă și persistentă. În unele cazuri, durerea cauzată de tumorile osoase poate fi confundată cu artrita sau cu durerile de creștere.
Cancerul osos poate prezenta, pe lângă durere, și alte semne, cum ar fi:
Tumorile benigne nu cauzează simptome la unele persoane. Totuși, o astfel de tumoră poate fi descoperită întâmplător în urma unor investigații medicale efectuate din alte motive. Uneori, o leziune minoră poate duce la fracturarea unui os slăbit de o tumoră osoasă nedetectată. Aceasta se numește fractură patologică și poate fi primul indiciu al existenței tumorii.
Este important de menționat că fracturile, infecțiile sau alte afecțiuni pot semăna cu simptomele unei tumori. Pentru a detecta cu precizie o tumoră osoasă, medicii pot recomanda diverse teste de diagnostic.
Tumorile care își au originea în țesutul osos și care tind să crească local și să se răspândească în alte părți ale corpului sunt numite cancere osoase. Dacă acestea se formează direct în os, sunt clasificate drept cancer osos primar, iar dacă apar ca urmare a metastazării unui alt tip de cancer din corp, sunt clasificate drept cancer osos secundar.
Cancerul osos primar reprezintă mai puțin de 1% din toate tipurile de cancer și apare cel mai frecvent în oasele lungi ale picioarelor sau brațelor superioare.
Tratamentul tumorilor maligne include o combinație de chimioterapie, radioterapie și intervenții chirurgicale, în funcție de tipul și stadiul cancerului. Cele mai comune forme de cancer osos primar sunt osteosarcomul, sarcomul Ewing, condrosarcomul și mielomul multiplu.
Osteosarcomul este cel mai frecvent cancer osos primar. Este întâlnit în principal la tineri și copii sub 20 de ani. Cauza exactă nu este cunoscută, dar în unele cazuri, osteosarcomul poate avea o componentă ereditară. Majoritatea tumorilor apar în jurul genunchiului, la nivelul femurului (osul coapsei) sau tibiei (osul gambei). Poate fi întâlnit și în șolduri sau umeri.
Sarcomul Ewing afectează, de obicei, pacienți cu vârste între 5 și 20 de ani. Cele mai frecvente localizări sunt picioarele (superioare și inferioare), pelvisul, brațele superioare și coastele. Sarcomul Ewing are o tendință mare de metastazare.
Condrosarcomul apare la persoanele de vârstă mijlocie. Se dezvoltă, de obicei, în zona umerilor și pelvisului. Tratamentul este stabilit în funcție de localizarea și stadiul condrosarcomului.
Mielomul multiplu este un tip de cancer care provine din măduva osoasă și care se manifestă frecvent prin una sau mai multe leziuni osoase. Este întâlnit cel mai adesea la adulții în vârstă.
Tumorile benigne sunt mai frecvente decât cele maligne. Acestea nu sunt canceroase, dar implică celule anormale care pot necesita tratament. Tumorile benigne pot crește, comprimând țesutul osos sănătos și cauzând, în timp, probleme structurale ale oaselor.
Osteocondromul este cel mai comun tip de tumoră osoasă benignă și apare la adolescenți și tineri. Aceste tumori sunt formate din os și cartilaj și se dezvoltă în apropierea extremităților în creștere activă ale oaselor lungi, cum ar fi cele ale brațelor sau picioarelor. În mod specific, osteocondroamele afectează de obicei capătul inferior al femurului (osul coapsei), capătul superior al tibiei (osul gambei) sau capătul superior al humerusului (osul brațului). Ele pot apărea ca o tumoră singulară sau sub formă de tumori multiple și sunt considerate o anomalie de creștere.
Encondromul este un chist care se formează în măduva osoasă. Acesta începe în copilărie și poate persista până la maturitate. Encondroamele apar în mâini, picioare, precum și în oasele lungi ale brațului și coapsei.
Osteomul osteoid este o tumoră osoasă care se dezvoltă de obicei în oasele lungi, cum ar fi femurul (osul coapsei) și tibia (osul gambei). Acesta poate provoca durere și disconfort. Osteomul osteoid poate apărea la orice vârstă, dar este mai frecvent întâlnit la copii și tineri.
Condroblastomul este o tumoră benignă rară care afectează articulațiile oaselor lungi ale corpului. Tumorile se dezvoltă cel mai adesea la capetele femurului, tibiei sau humerusului. Dacă nu este tratat, condroblastomul poate crește și distruge osul din jur, făcând dificilă mișcarea articulației apropiate.
Fibromul neosificant este un chist osos simplu. Este întâlnit de obicei la nivelul picioarelor și apare cel mai frecvent la copii și adolescenți. Adesea, este descoperit întâmplător, în urma unei radiografii efectuate din alte motive. Fibroamele neosificante nu devin canceroase și nu se răspândesc în alte părți ale corpului. În majoritatea cazurilor, nu necesită tratament și dispar de la sine pe măsură ce copilul crește.
Tumora cu celule gigante apare la extremitățile oaselor lungi, de obicei în apropierea articulației genunchiului, la capătul inferior al femurului sau capătul superior al tibiei. Aceste tumori sunt foarte rare și sunt detectate în principal la adulții tineri. Deși nu sunt canceroase, tumorile cu celule gigante sunt agresive și pot distruge osul din jur. Tratamentul implică de obicei îndepărtarea chirurgicală a tumorii.
Displazia fibroasă presupune dezvoltarea unui țesut fibros anormal în locul osului normal. Acest țesut fibros slăbește osul și poate cauza fracturi sau deformări. Uneori, pacienții cu displazie fibroasă nu prezintă simptome. Mai multe oase pot fi afectate, iar în aceste cazuri poate fi necesară îndepărtarea chirurgicală a zonelor afectate.
Chistul osos anevrismal este o anomalie a vaselor de sânge care se formează în măduva osoasă. Dacă se dezvoltă rapid, poate avea efecte devastatoare asupra osului și a structurii din jur.
Medicul începe prin ascultarea plângerilor pacientului și pune o serie de întrebări pentru a afla istoricul medical. Urmează un examen fizic al zonei care provoacă disconfort, evaluând umflătura, durerea, sensibilitatea și restricțiile de mișcare. Pe baza acestor observații, se efectuează testele necesare.
Analizele de sânge de rutină pot indica dacă simptomele existente au cauze necanceroase. De exemplu, fosfataza alcalină (ALP) este un marker al activității osoase. La pacienții care au încheiat dezvoltarea osoasă, niveluri anormale de ALP pot indica o problemă în structura osoasă.
Dacă există suspiciuni de cancer osos, se utilizează și metode de imagistică.
Pentru a stabili cu certitudine dacă structura anormală detectată în os este cancerigenă, se efectuează o biopsie. Aceasta constă în prelevarea unui eșantion din structura suspectă, care este apoi analizat la microscop de un patolog. Examinarea celulelor din eșantion permite identificarea celulelor anormale și evaluarea modificărilor acestora, confirmând astfel sau infirmând diagnosticul de cancer.
După diagnosticarea cancerului osos, primul pas este determinarea stadiului acestuia. Evaluarea stadiilor se referă la extinderea cancerului în organism. Este important de stabilit dacă și cât de departe s-a răspândit, deoarece acest lucru influențează gravitatea bolii și opțiunile de tratament.
Procesul de evaluare a stadiilor este unul complex și implică evaluarea mai multor factori, precum extinderea cancerului, implicarea ganglionilor limfatici și prezența metastazelor. În linii mari, putem vorbi despre 3 stadii:
Determinarea stadiului ajută la înțelegerea gravității bolii și la alegerea celor mai eficiente metode de tratament.
Cauzele tumorilor osoase nu sunt pe deplin cunoscute. Totuși, predispoziția genetică, expunerea la radiații și leziunile osoase sunt considerate factori responsabili pentru apariția acestora.
Pentru anumite tipuri de cancer osos, au fost sugerate cauze specifice:
Deși există factori asociați, multe cazuri de tumori osoase apar fără o cauză clară.
În majoritatea cazurilor de tumori benigne osoase, acestea sunt monitorizate periodic pentru a se verifica dacă există semne de creștere. Dacă provoacă durere, pot fi recomandate medicamente. În unele cazuri, când osul devine fragil, poate fi necesară intervenția chirurgicală pentru îndepărtarea tumorii. În afară de această situație, însă, nu se recomandă operații pentru tumorile benigne. Monitorizarea regulată este suficientă.
În cazul depistării cancerelor osoase maligne, tratamentul trebuie realizat de o echipă de medici specializați în oncologie, din diverse domenii de expertiză. Scopul principal al tratamentului este vindecarea cancerului, păstrând în același timp cât mai mult posibil din funcția zonei afectate de tumoare. Planul terapeutic depinde de mai mulți factori, inclusiv stadiul cancerului.
Pentru anumite tipuri de cancer osos, se pot folosi tratamente non-invazive, precum chimioterapia sau radioterapia, sau chiar o combinație a acestora. În anumite cazuri, va fi necesară îndepărtarea chirurgicală a țesutului canceros. În cadrul acestor intervenții, pot fi îndepărtate parțial sau total membrele afectate, precum brațele sau picioarele, iar în anumite situații se poate aplica o intervenție chirurgicală pentru salvarea membrului.
Timpul de recuperare variază în funcție de tipul de tumoră și de tratamentul utilizat. După tratament, pacientul va fi monitorizat o perioadă pentru a se confirma că tumora a dispărut complet. În acest timp, pot fi solicitate radiografii, tomografii (CT) sau RMN-uri la anumite intervale pentru a verifica eventualele semne de recurență.
Este esențial ca urmărirea regulată să nu fie întreruptă, pentru a putea detecta orice recurență în stadii incipiente și pentru a interveni rapid. Tumorile care recidivează pot provoca probleme grave, astfel că depistarea timpurie este crucială.