fbpx

Prof. Dr. Tayfun Bağış: despre infertilitatea imunologică

Eșec repetat de implantare. Aceste cuvinte sunt greu de auzit și suportat pentru cuplurile care încearcă să conceapă un copil cu ajutorul medicinei reproductive. Dar acest scenariu are loc în cadrul procedurilor FIV, iar medicii din toată lumea încearcă să înțeleagă cum se întâmplă acest lucru și ce pot face pentru a-l preveni. Printre acești experți renumiți la nivel mondial se află și Prof. Dr. Tayfun Bağış, șeful Departamentului de Reproducere Asistată de la Spitalul ACIBADEM Altunizade. Profesorul Bağış este celebru pentru munca sa asiduă în domeniul infertilității imunologice. O foarte scurtă descriere a acesteia ar fi că, în multe cazuri, cred experții, corpul femeii respinge embrionul la fel cum un pacient cu transplant nu acceptă noul organ. Care este mecanismul exact și ce se poate face, vom afla din materialul următor.

Cu mii de pacienți din toată lumea și 15 000 de proceduri FIV efectuate, Prof. Dr. Tayfun Bağış este un nume de referință în domeniul reproducerii asistate. Multe cupluri ajung la spitalul ACIBADEM din Istanbul pentru o consultație la el după ce au trecut pe la numeroși specialiști și s-au confruntat cu multe eșecuri de implantare.

„În primul rând, trebuie să știți că există două părți implicate în succesul sau eșecul implantării. O parte este embrionul, calitatea acestuia și supraviețuirea sa. Și o parte este corpul femeii. Așadar, atunci când ai parte de un FIV nereușit, ai încercat de trei ori, de patru ori și nu ai reușit, și te întrebi care este problema, credem că problema este fie la embrion, fie în corp. Dacă văd din istoric că problema este la embrion, nu fac nimic, doar schimb protocoalele. Poate este o problemă a centrului FIV, poate nu este problema pacientului. Nimeni nu vorbește despre acest subiect, nimeni nu zice „Da, este problema centrului meu, nu este problema ta”. Deci, în primul rând, trebuie să te asiguri de calitatea embrionului. Cel puțin din punct de vedere morfologic. Dacă pacienta are un istoric cu embrioni de foarte bună calitate și totul pare ok, atunci te poți gândi la o problemă de implantare”.

Următoarea teorie – infertilitatea imunologică – este o teorie care-l preocupă pe profesorul Bağış, care lucrează mult în acest domeniu și a devenit celebru în multe părți ale lumii pentru ideile sale cu privire la acest subiect și studiile pe care le-a făcut.

„Știm că, de exemplu, atunci când se efectuează un transplant renal sau un transplant de ficat, trebuie să găsești persoana potrivită de la care să iei ficatul sau rinichiul, trebuie să existe compatibilitate. Corpul nostru reacționează foarte puternic împotriva, să zicem, a microbilor și antigenilor străini. Dar cum știe corpul care sunt antigenii săi și care nu. Sistemul nostru imunitar știe ce face parte din corpul nostru și ce nu trebuie atacat. Acum, să vedem ce se întâmplă în timpul transferului de embrion. Embrionul – o parte este ovulul femeii și o parte este spermatozoidul. Spermatozoidul vine dintr-un corp diferit. Vine de la o altă persoană, nu este de la fratele tău, este de la soțul tău. Voi doi nu sunteți din aceeași familie. Atunci când pui spermatozoidul, procedeul devine un transplant semialogenic, cum îl numește medicina. După aceea, punem embrionul în endometru. Corpul, dacă funcționează corespunzător, consideră practic că ar trebui să-l arunce, să-l respingă, nu e parte din mine, voi ataca acest embrion. Deci ce se întâmplă? Nu știm exact, dar ceea ce știm este că există un sistem care acționează diferit în endometru față de restul corpului. Și poate că seamănă cu soldații care observă toate mișcările și, atunci când văd dușmanul, îl omoară, dar poate sunt și unii care ajută – primii sunt foarte agresivi, iar ceilalți mai puțin agresivi. La momentul implantării, cei care sunt mai puțin agresivi cresc ca număr, iar cei agresivi scad. Așa acționează corpul. Așadar, înainte de ovulație și după ovulație sistemul este complet diferit. Ei bine, unele femei nu pot schimba acest sistem, nu pot face trecerea de la unul la altul. Numărul celulelor foarte agresive rămâne crescut și, atunci când apare embrionul, ele îl omoară, îl resping. Aceasta este infertilitatea imunologică. Imunologică, deoarece este legată de imunitate, de reacția imună. Dacă întrebați toți doctorii dacă există un rol imunologic în acest proces, ei vă vor spune că da”.

Poate suna ca și cum problema este identificată și poate fi rezolvată. Dar …

„Problema, de fapt, este cum vom diagnostica aceste femei care au această problemă de imunitate. Lucrez foarte mult în acest domeniu. Anterior, am cercetat doar celulele natural killer („ucigașele înnăscute” ale sistemului imun), dar am aflat că doar ele nu sunt suficiente. Celulele natural killer din periferie sunt de un fel, iar în uter, deci înăuntru, de alt fel. Aproape acum 8 ani am văzut un articol medical care venea, mi se pare, din Statele Unite, nu sunt foarte sigur, dar ei făcuseră un studiu împreună cu Anglia într-un centru unde cercetau imunologia reproductivă. Un imunolog specializat în probleme de reproducere este foarte foarte rar. În Turcia, de exemplu, nu există un imunolog specializat în reproducere. Specialistul din studiul pe care l-am menționat căuta nivelurile TH1 – TH2 – v-am spus că existe celule natural killer agresive și mai puțin agresive. Și dacă femeia are o reacție foarte agresivă, se încearcă suprimarea acestor niveluri TH1 – TH2. Așadar, am apreciat foarte mult rezultatele și am studiat metoda cu foarte foarte mare atenție. Un punct anume m-a atras, m-a impresionat: au implantat embrioni de calitate bună, blastocist de calitate bună, doi blastociști, și au suprimat sistemul imunitar și au avut o rată de succes de aproape 100%. Știu că uneori oamenii ar putea minți, vor să fie eroi, dar nimeni nu poate minți chiar așa, 100%. Este foarte impresionant. Deci, în acel moment am început să mă gândesc la ce pot face eu. În studiul lor, ei au folosit inhibitori alfa TNF, utilizați în anumite boli de reumatism, dar tratamentul este scump și poate fi periculos, de exemplu poate activa tuberculoza. Și apoi am mai citit un articol medical ce venea, parcă din Japonia, unde au folosit un medicament, Tacrolimus, un imunosupresor. Am aflat că mulți pacienți folosesc acest medicament după transplant și că îl iau toată viața. Așa că am cercetat să văd dacă sunt probleme în timpul sarcinii și am aflat că îl putem folosi și în sarcină, nu este periculos. Și este mai ieftin. Și intralipidele sunt bune pentru că am aflat că suprimă nivelurile TH1-TH2 și mulți au spus ok, deci noi începem să folosim intralipide”, dar nu există un program, un ghid, cum o să știm dacă ar trebui să-l folosim înainte de transferul embrionilor, după transferul embrionilor, imediat după ce femeia a rămas însărcinată, cum știm dacă ar trebui să repetăm doza sau nu, lucrurile nu erau foarte clare”.

Profesorul și-a început propriul studiu pentru protocol și a avut rezultate uimitoare.

„Am început să administrăm pacientelor intralipide la momentul transferului de embrion și am început programul după preluarea ovocitelor și destul de multe paciente care avuseseră implantări eșuate de 5 ori, de 6 ori, de 8 ori înainte au rămas însărcinate. Acum am aproape o sută, sau mai mult, de paciente, la ele numărul încercărilor anterioare, media, este de 5,8, și aproape 65% dintre ele au rămas însărcinate. Dar nu am putut publica acest studiu, nu este foarte simplu, pot apărea multe critici. În medicină, atunci când trimiți aceste studii la publicații, există foarte multe condiții, trebuie să randomizezi pacienții și cum pot eu să fac randomizare? Cum pot eu să spun unei paciente „ai încercat de 5 ori, dar de data asta nu voi încerca nimic, vei fi doar participant, fără beneficii”. Nu este posibil, nu e pentru mine”.