Jucătoarea de tenis Elena-Teodora Cadar la spitalul Acibadem Fulya

Jucătoarea româncă de tenis Elena-Teodora Cadar și-a evaluat starea de sănătate și nivelul performaței sportive la spitalul FIFA de Medicina Sportivă și Ortopedie Acibadem Fulya, din Istanbul.

Jucătoarea de tenis, cap de serie numărul 4, care a câştigat finala turneului ITF de la Sharm El Sheikh (Egipt), a beneficiat de serviciile centrului de Medicină Sportivă FIFA din cadrul grupului medical Acibadem pentru testarea performaței sportive și a sănătății.

“Investigațiile făcute la clinica Acibadem sunt esențiale pentru orice sportiv de performanță. Profesionalismul, amabilitatea personalului, dar și dotarea clinicii sunt cu adevărat impresionante, de aceea, începând de acum ii voi îndruma către Acibadem pe toți sportivii care doresc să facă mai multe investigații pentru orice problemă de sănătate” a declarat sportiva.

Jucătoarea a efectuat un check up specific sportivilor, care urmărește mai mulți indicatori de performanță, atât referitor la activitatea fizică, cât și starea generală de sănătate. Un astfel de check up, pe lângă excluderea problemelor de sănătate, ajută sportivii să ajungă la performanța maximă în antrenamente și competiții, prin programe complexe și individuale, special create de către o echipă de profesioniști în nutriție, psihologie, fizioterapie, osteopatie.

„Grupul Acibadem este cunoscut pentru implicarea activă în lumea sportului și prin susținerea sportivilor de performanță, fiind partenerul medical al peste 45 de echipe sportive și Federații de Sport. În România, Acibadem este partenerul medical al echipelor de fotbal Dinamo București, CFR Cluj, Petrolul Ploiești și al Federației Române de Gimnastică” a declarat Tatiana Bulubica, manager Acibadem Hospitals Group Romania.

„Centrul de Medicină Sportivă și Ortopedie are grijă , deja de câțiva ani, de sănătatea sportivilor români , prin verificâri periodice ale sănătății și performanței, prin intervențiile necesare în cazul accidentărilor și prin tratament și recuperare rapidă în vederea revenirii cât mai rapide la antrenamente și competiții ”, a mai declarat reprezentantul companiei.

Până în prezent mai mulți fotbaliști și sportivi români de performanță s-au tratat la Acibadem: Anthony Carter (CFR Cluj), Cătălin Muntean (Dinamo), Marius Alexe (Dinamo), Dan Coman, Vlad Achim (FC Ceahlaul), Andreea Răducan, Marian Drăgulescu, Sandra Izbașa, Cătălina Ponor, Andreea Munteanu, Vlad Cotuna, Larisa Iordache sunt doar câțiva dintre sportivii tratați la spitalul Acibadem Fulya.

Despre spitalul de Medicină Sportivă și Ortopedie Acibadem Fulya

Spitalul Acibadem Fulya din Istanbul este printre cele 26 de spitale din lume cu acreditare FIFA ca „Centru de Excelență în Medicină Sportivă”. Medicina sportivă reprezintă o abordare multidisciplinară a performanței sportive, atît pentru sportivii de performanță, atleți, căt și pentru sportivii amatori. Spitalul Acibadem Fulya se distinge în primul rând prin echipa medicală de renume, specialiști în ortopedie, traumatologie, artroplastie, fizioterapie, dar și prin dotarea cu tehnologie de ultimă oră și infrastructura necesara pentru măsurarea performanțelor sportive, pentru stabilirea diagnosticului și reabilitare post-operatorie. În cadrul centrului se fac toate testele necesare pentru evaluarea sănătății sportivilor, iar în cazul accidentărilor, scopul este de a ajuta un sportiv să revină cît mai repede pe teren sau la competiții.

Acibadem este sponsor medical pentru cele mai importante Federații de Sport din Turcia ( fotbal, handbal, volei, înnot, ciclism, lupte), dar și pentru unele din cele mai importante echipe sportive: Beșiktaș, Trabzonspor, Șahtior Donetk, FC Baku, CSKA Sofia, sunt doar câteva.

×
Căutare