Fotbalist al CFR CLUJ, operat cu succes la Acibadem

Fotbalist al CFR CLUJ, operat cu succes la Acibadem

Acibadem susține performanța sportivă în România și are grijă de sănătatea fotbaliștilor unora dintre cele mai importante cluburi de fotbal. La finalul lunii februarie 2017, jucătorul CFR Cluj Alexandru Cătălin Neagu a fost operat în Spitalul Acibadem Fulya din Istanbul, centrul de excelență în medicină sportivă cu acreditare FIFA.

Acuzând dureri la genunchiul drept, sportivul a fost consultat de specialistul in ortopedie si traumatologie Prof. Dr. Ömer Taşer, apoi a fost supus unei intervenții chirurgicale la menisc.

Operația a decurs perfect, iar fotbalistul “va putea reveni pe teren peste 5-6 luni”, a precizat dr. Tașer.

“Sunt foarte mulțumit de modul cum a decurs operația, de cum am fost atent îngrijit înainte și după intervenție. S-au purtat și se poartă ca niște adevărați profesioniști, sunt încântat de condițiile foarte bune pe care le-am găsit aici. Cazare, masă, recuperare, act medical – toate sunt ireproșabile. Țin să mulțumesc întregii echipe de la Clinica Acibadem, în mod special domnului Profesor, și, nu în ultimul rând, doamnei Elena care ne-a facut ușoară comunicarea cu cei de aici”, a declarat sportivul.

Acibadem este, în România, partener al cluburilor de fotbal Dinamo, CFR Cluj, Poli Timișoara și CSMS Iași. Acibadem Hospitals Group este furnizorul numărul 1 de servicii medicale în Turcia încă din 1991 și face parte din rețeaua mondială International Healthcare Holdings, al doilea lanț de servicii medicale din lume. Acibadem operează în prezent 22 spitale generale cu servicii complete și 19 clinici ambulatorii în 5 țări.

Centrul de excelență în medicină sportivă cu acreditare FIFA din spitalul Acibadem Fulya Istanbul tratează sportivi din întreaga lume și folosește cele mai moderne tehnici de recuperare disponibile la nivel mondial.

×
Căutare