Noutăți despre tânărul suporter dinamovist tratat de cancer la ACIBADEM

Daniel Cucu este unul dintre pacienții diagnosticați cu un cancer rar, agresiv, care a fost tratat cu succes în clinicile ACIBADEM. Recent, Daniel s-a întâlnit în România, la un consult, cu medicul care s-a ocupat de cazul său, Dr. Leyla Ozer, specialistă în oncologie la Spitalul Universitar ACIBADEM Atakent. Specialistul oncolog de top a constat starea bună de sănătate de care se bucură astăzi Daniel, membru al familiei Dinamo. Cu ocazia revederii cu medicul oncolog, Daniel le mulțumește tuturor celor care l-au ajutat și are câteva sfaturi pentru cei care trec prin momente dificile după ce primesc diagnosticul de cancer.

Care era starea ta de sănătate înainte de a merge în Turcia, la ACIBADEM?

Daniel Cucu: La început a fost destul de greu, am ajuns cam pe ultima sută de metri. Nu știu dacă aveam mai mult de o săptămână de trăit, am ajuns în ultimul stadiu. Nu am avut ghinion, știam de afecțiune. În Turcia, am ajuns în septembrie, dar știam de boală încă din februarie. Am refuzat să fac chimioterapia în România. Știam că în Romănia, ori nu se folosesc medicamentele originale, ori nu prea ai șanse. Eu am ascuns boala, nu a știut absolut nimeni de boală. Nu au știut părinții, nu au știut apropiații, nu a știut absolut nimeni. Într-un fel, așa am depășit eu mai bine situația. Neștiind nimeni de boală, toată lumea se comporta normal. Acest lucru m-a ajutat din punct de vedere psihic. Am vrut să-mi protejez familia. Dar, din punct de vedere medical, am neglijat situația, am trecut boala în planul 2, 3 și am neglijat totul.

Deci viața mergea mai departe ca și cum boala nu exista?

Daniel Cucu: Mă gândeam foarte rar. Aveam ceva dureri, existau semnale că se întâmplă ceva în organism, dar am luat-o ca atare.

Ce te-a convins să mergi la tratament în Turcia, la ACIBADEM?

Daniel Cucu: M-au convins cei de la Dinamo. Echipa are contract cu ACIBADEM: jucătorii care se accidentează, merg în Turcia, la ACIBADEM, la tratament. Când au aflat cei de la Dinamo, eu deja arătam groaznic, cred că aveam zilele numărate. Slăbisem 30 de kilograme. S-au panicat, au stat de vorbă cu mine și când am văzut că devine din ce în ce mai grav, am început să vorbesc și eu despre boală.

Ai mers la meciuri până târziu? Ai fost prezent în galerie?

Daniel Cucu: Da, până în ultimul moment. Duminică, a fost meciul Dinamo-Steaua și joi am ajuns în Turcia.

Cum a fost primul contact cu ACIBADEM? Ți-au dat încredere?

Daniel Cucu: Atunci aveam niște dureri incredibile, mă simțeam foarte rău, nu puteam să mai mănânc, beam apă doar cu paiul, eram foarte rău. Dar la ACIBADEM m-am simțit ca în familie. Pe doamna doctor Leyla Ozer, am considerat-o membru al familiei, s-a implicat foarte mult. Am avut în permanență pe cineva lângă mine ori din familie, ori de la Dinamo, cu toții m-au ajutat să trec peste momentele grele. Și nimeni nu mi-a dat niciodată vreun semn de genul “e rău, nu avem ce să-ți facem”, cum se mai practică pe la noi.

Cum a fost când ai văzut că-ți revii, având în vedere faptul că ai trecut printr-un tratament puternic cu medicamente chimioterapice?

Daniel Cucu: Sincer, mă așteptam să-mi revin. Am avut această credință. Nu am crezut nicio secundă că mi se poate întâmpla să plec de aici. Chiar dacă am intins coarda cât am putut de tare, nicio secundă n-am crezut că plec. Mi-am zis că e un moment mai greu, că o să-l depășesc.

Ești o fire luptătoare? Ai mai avut alte probleme de sănătate până acum?

Daniel Cucu: Am mai avut când eram mic, dar nu ceva atât de serios. A venit, dar trebuie să trec peste această problemă. Cei de la ACIBADEM m-au ajutat incredibil de mult. Acum, când merg la ei în vizită, îi caut pe toți, din toate schimburile. Nu m-am simțit niciodată străin acolo.

Cei de la Dinamo au fost alături de tine pe tot parcursul tratamentului?

Daniel Cucu: Da, în permanență a stat cineva cu mine acolo. Când mă simțeam foarte rău, nu am vrut să chem niciun membru al familiei ca să mă vadă în acea stare. După 2, 3 luni, m-au văzut cei din familie. Dacă ar fi să mă gândesc, acum cei din ACIBADEM sunt prima familie, îmi petrec cu ei mai mult timp decât cu familia.

Dacă ar fi să faci o listă scurtă cu cei cărora le-ai mulțumi, cine ar fi pe această listă?

Daniel Cucu: În primul rând, aș mulțumi familiei Dinamo, pe urmă celei din ACIBADEM, mulțumesc Asociației M.A.M.E.. Le mulțumesc tuturor celor care m-au ajutat. Au fost mulți cei care m-au ajutat.

La Dinamo, există acest spirit de ajutorare și empatie față de cei care au probleme? Vă ajutați între voi?

Daniel Cucu: Suntem ca o familie, dacă avem probleme, de la cele mai mici la cele mai mari, ne ajutăm unii pe alții. Acesta-i spiritul. Asta facem zi de zi, de asta suntem o familie, ca să ne ajutăm unii pe alții. Și acum avem prieteni, apropiați care trec prin perioade dificile. Îi ajutăm cum putem mai bine. Și asta vom face în continuare.

De când ești fan Dinamo? Din familie? Te-a luat tata de mic pe stadion?

Daniel Cucu: În ’86, când a câștigat Steaua Cupa Campionilor, aveam 4 ani. Țin minte frânturi, câștigase Steaua, iar tata nu putea să se bucure. Îi spunea mamei: sunt români, au luat Cupa, dar nu pot să țin cu ei, țin cu Dinamo. Și chestia respectivă mi-a rămas în minte. Tatălui meu nu i-au plăcut perioada armatei, stagiul militar și nici echipa Steaua. Și a ținut cu Dinamo, mama tot cu Dinamo, fratele cu Dinamo. Deci cu toții am ținut cu “Câinii roșii”, de mici până la moarte. E un spirit aparte.

Probabil că adrenalina, bucuria, tristețea înfrângerilor, toate emoțiile puternice sunt cele care te țin alături de echipa favorită toată viața.

Daniel Cucu: Da, și să mergi de mic cu tata la meciuri, să vezi atmosfera, mai ales cum era pe vremuri, când nu prea erau alte distracții…Toată ziua jucam fotbal, totul era legat de fotbal și de echipa favorită. De când mă știu, joc fotbal.

Ce le-ai spune celor care se confruntă cu un cancer și trec prin momente dificile? Cum i-ai încuraja având în vedere experiența ta?

Daniel Cucu: Pe cei care suferă de cancer, i-aș sfătui să nu neglijeze simptomele și să nu amâne vizita la doctor. Eu puteam rezolva problema aceasta medicală mult mai ieftin și într-un timp mult mai scurt. Apoi, trebuie să se gândească că e o încercare, că o să treacă cu bine peste aceasta, nu trebuie să le fie frică. E un tratament până la urmă. Mi-aduc aminte că o asistentă mi-a ridicat moralul foarte mult la ACIBADEM. La un moment dat îmi spunea: “Daniel, e o doar o boală. Gândește-te că ești răcit, o să treacă. Îți aplicăm un tratament și o să te faci bine”.