Prof. dr. Remzi Emiroğlu, expert în transplant hepatic, despre performanțele ACIBADEM

Transplantul de ficat este una dintre cele mai complicate intervenții din chirurgie, iar pentru mulți pacienți reprezintă o șansă la o nouă viață normală și sănătoasă. Transplanturile hepatice pot fi de mai multe feluri și au câteva indicații clare, atât la copii, cât și la adulți. Turcia este una dintre țările aflate în topul celor cu cele mai bune reușite în privința transplantului hepatic, iar clinicile ACIBADEM performează foarte bine și la acest capitol. Prof. dr. Remzi Emiroğlu, unul dintre experții de top din ACIBADEM, explică pe larg care sunt categoriile de pacienți care au nevoie de transplat hepatic, cât durează recuperarea după această intervenție laborioasă și care sunt recomandările pentru o recuperare optimă, atât în cazul pacienților care au primit un ficat nou, cât și a donatorilor. În plus, medicul dezvăluie ce se ascunde în spatele ratei de succes extrem de bune a clinicilor ACIBADEM în privința transplantului de ficat.

Care sunt indicațiile pentru transplantul hepatic atât în cazul copiilor, dar și în cel al adulților?

Prof. dr. Remzi Emiroğlu: În cazul adulților, principala indicație este în anumite cazuri de hepatite, iar la copii, atrezia biliară este afecțiunea care îl impune. (Aceasta este o boală care apare la nou-născuți, neeliminarea bilei din ficat ducând în timp la afectarea acestuia). Însă transplantul mai poate fi recomandat și în anumite situații de boli autoimune, precum hepatita autoimună, și în ciroza primară. Pe lângă aceste situații de boală, unele afectări maligne ale ficatului pot impune transplantul, la fel și insuficiența hepatică fulminantă. În ultima vreme, au crescut cererile de transplant pentru hepatita steatozică și pentru hepatica alcoolică din cauza faptului că a crescut numărul pacienților cu aceste afecțiuni. Dacă aceste boli duc la ciroză, suntem nevoiți să recomandăm transplantul hepatic.

Care sunt cele mai frecvente boli care pot duce la necesitatea unui transplant hepatic?

Prof. dr. Remzi Emiroğlu: Cele mai frecvente sunt hepatitele B și C. În Turcia, hepatita B este întâlnită la cei mai mulți pacienți infectați cu virusurile hepatice, dar în țările vestice, hepatita C este mult mai frecventă.

Care sunt tipurile de transplant de ficat pe care le faceți în ACIBADEM?

Prof. dr. Remzi Emiroğlu: În funcție de donator, există două categorii de intervenții: transplant de la donator viu și transplant cu ficat de la cadavru. Acestea sunt două tipuri principale. Dar transplantul mai poate fi clasificat și altfel: ortotopic (înlocuim tot ficatul bolnav cu un ficat sănătos), heterotopic (transplantăm un ficat cu menținerea celui afectat, intervenție care se face foarte rar, mai ales la persoanele cu boli metabolice sau cu situații fulminante de afectare hepatică) și transplantul cu ficat redus (înlocuim tot ficatul afectat cu o porțiune de ficat de la donator, intervenție care se face mai ales la copii). Avem o experiență deosebită în intervențiile heterotopice, dar acestea se fac mai rar. Cel mai adesea facem transplanturi ortotopice. Cât privește transplantul cu ficat redus, acesta este cel mai frecvent tip de intervenție de la donator viu. La adulți, implantăm un lob drept, care reprezintă 60-70 la sută din volumul ficatului. La copii, punem lobul stâng, care reprezintă 30-40 la sută din volumul total al ficatului.

Care sunt criteriile de compatibilitate dintre donator și pacientul care primește ficatul?

Prof. dr. Remzi Emiroğlu: Pentru transplantul hepatic, compatibilitatea sanguină este de ajuns, însă contează foarte mult și starea de sănătate a donatorului. Aceasta trebuie să fie foarte bună, donatorul nu trebuie să aibă nicio afecțiune gravă, nu trebuie să fie pe o anumită medicație, serologia pentru hepatită trebuie să fie negativă. Apoi, evaluăm volumul ficatului și statusul acestuia. Dacă totul este în parametri normali, atunci mergem mai departe și facem transplantul.

Care sunt cele mai dificile intervenții și care sunt cele mai de succes transplanturi?

Prof. dr. Remzi Emiroğlu: Transplantul cu ficat de la donator viu este cel mai dificil, pentru că în acest caz, avem practic, doi pacienți de care trebuie să avem grijă. Donatorului trebuie să-i păstrezi intactă starea de sănătate: gândiți-vă că extragem o parte din ficat, iar reconstrucția vaselor și canalelor biliare este foarte laborioasă. Consider ca acest tip de operație este una dintre cele mai dificile din câte există. Dar în Turcia, noi medicii care facem asta suntem foarte buni la ceea ce facem. Pentru că nu avem foarte multe persoane de la care să putem preleva organe după deces, cele mai multe transplanturi se fac cu prelevare de la donator viu. De altfel, 80 la sută dintre transplanturile de ficat se fac cu prelevare de la donator viu, în cazul transplantului de rinichi procentul ajungând chiar la 85. Dacă ar fi să facem un top mondial, Turcia este pe primul loc la transplantul de rinichi cu donator viu, iar la ficat, suntem pe locul al doilea după Coreea de Sud.

Care sunt atuurile Turciei și clinicilor ACIBADEM în ceea ce privește transplantul de ficat?

Prof. dr. Remzi Emiroğlu: În țara noastră, acest tip de intervenție este foarte frecvent, se fac în jur de 1400 de transplanturi de ficat pe an și 3500 de rinichi, iar 80-85 la sută dintre intervenții sunt cu donator viu. Aceste cifre demonstrează experiența noastră în acest tip de intervenție. După cum știți, în Turcia, nu se poate face transplant de organe de la cadavru la persoane care nu sunt rude cu persoana decedată. Așa că tipul de intervenție pe care-l oferim este mai ales cel cu donator viu. În plus, transplantul este foarte bine reglementat în Turcia de către Ministerul Sănătății. Centrele de transplant sunt evaluate periodic, iar rata de succes trebuie să fie mai mare de 85 la sută. Dacă nu se repectă acești parametri, centrul este închis. În alte țări precum China sau India, nu există aceste reguli stricte, așa că nimeni nu știe care este rata de succes a intervențiilor. Dar, în Turcia, poți ști rata de succes a fiecărui centru de transplant.

Care sunt recomandările post-operatorii în privința medicației atât pentru pacientul care primește ficatul, dar și pentru donator?

Prof. dr. Remzi Emiroğlu: După intervenție, donatorii stau în spital 4, 5 zile, apoi îi externăm și îi rugăm să mai rămână în Turcia pentru încă o săptămână. După această perioadă, vin la un control, iar dacă totul este normal, pot pleca acasă. Ficatul donatorului se reface în 3 luni, iar după această perioadă, poate funcționa normal. După aceste 3 luni, incizia rămâne singura potențială problemă, dar de obicei, lucrurile intră pe un făgaș normal. Pacientul care primește ficatul stă internat două, trei săptămâni. După această perioadă, este externat și îi recomandăm să mai stea în Turcia încă două săptămâni. Îi facem săptămânal analizele de laborator, iar dacă totul este normal, se poate întoarce în țara de origine. Însă noi continuăm să-l monitorizăm și îi solicităm periodic analizele pe care ni le poate trimite prin email sau fax. O dată pe an, îl vizităm, îl evaluăm și-i oferim toate informațiile de care are nevoie.

Care sunt recomandările privind stilul de viață atât pentru pacient, cât și pentru donator?

Prof. dr. Remzi Emiroğlu: Donatorii se pot întoarce la viața lor normală după cele 3 luni despre care vă vorbeam înainte. Nu există recomandări speciale privind dieta, pot face și sport. Nu recomand alcoolul, dar nu le poate face rău dacă îl consumă ocazional. Singura problemă este incizia așa că dacă vor să facă un sport mai intens, trebuie să aștepte 6 luni. În cazul donatorilor care sunt sportivi de performanță, activitatea intensă se poate relua după un an. În cazul în care nu țin cont de recomandări, se poate instala hernia  incizională, de altfel, singura problemă care poate apărea. În cazul persoanelor care au primit ficatul, monitorizarea post operatorie este foarte importantă. Acestea trebuie să respecte o dietă, care nu este însă foarte strictă. Le recomandăm să-și mențină greutatea optimă deoarece excesul ponderal poate provoca hepatita steatozică. În plus, medicamentele post transplant pot crea rezistență la insulină, ceea ce înseamnă creșterea valorilor zahărului din sânge. Așa că le recomandăm o alimentație sănătoasă, activitate fizică, evitarea expunerii la soare și respectarea controalelor medicale periodice. Evaluările sunt extrem de importante pentru că cel mai mare risc pe termen lung îl reprezintă apariția fenomenelor maligne sau a altor afecțiuni precum diabetul sau hiperlipidemiile. De altfel, aceste afectări ale stării de sănătate, alături de cele cardiace, renale etc. pot apărea odată cu înaintarea în vârstă, chiar și la persoanele care nu au trecut printr-un transplant. Așa că ar trebui să fie extrem de riguroși în privința evaluărilor medicale. Dar dacă o persoană cu transplant merge regulat la medic, dacă respectă medicația recomandată și regulile impuse de medici, șansele de supraviețuire pe termen lung sunt foarte bune. Dacă însă nu respectă regulile, pot apărea infecții, complicații metabolice sau consecutive imunosupresiei.

Care sunt riscurile de respingere a transplantului?

Prof. dr. Remzi Emiroğlu: Fenomele de respingere apar de obicei în perioada imediat postoperatorie, iar acestea reprezintă o problemă. Dar după primul an, riscul de respingere scade, așa că reducem și dozele de medicamente imunosupresoare. Oprim medicația doar în 20 la sută dintre cazuri. Restul de 80 la sută dintre pacienți iau medicație pe termen lung, dar aceasta poate avea efecte adverse și poate duce la complicații precum insuficiența renală sau infecțiile. O altă mare problemă o reprezintă riscul instalării unor procese maligne în corp.

Pacienții cu transplant pot duce o viață normală după câțiva ani de la transplant, după perioada de recuperare?

Prof. dr. Remzi Emiroğlu: Desigur, noi facem transplanturile tocmai pentru a le oferi pacienților posibilitatea de a avea din nou o viață normală și ne bucurăm să-i vedem că sunt bine. Pot face sport, își pot defășura activitatea profesională, ingrediente ale unei vieți normale.

Care sunt cele mai de succes cazuri ale dumneavoastră?

Prof. dr. Remzi Emiroğlu: Cele mai interesante cazuri sunt cele pediatrice. Acum 3 luni, am avut o fetiță din Algeria, de 6 luni, cu o greutate mică de 5 kilograme, era foarte mică, foarte fragilă, subnutrită. Moarte ei părea iminentă, aveam ezitări în privința transplantului, dar am decis să-l facem. Iar acum fetița este foarte bine, a câștigat în greutate, și-a recâștigat starea de sănătate. Este atât de bine să o vedem crescând și devoltându-se. Iar pozele înainte și după transplant sunt dovada că am luat cea mai bună decizie pentru micuța pacientă. De altfel, avem foarte multe cazuri complicate, mulți pacienți care ajung la noi fără nicio speranță și, practic, le salvăm viața. Pacienții care vin la noi sunt într-o situație gravă, au la activ o perioadă lungă de boală, dar totul se schimbă după transplant.

Cum este pentru echipele de medici o astfel de intervenție laborioasă?

Prof. dr. Remzi Emiroğlu: Pentru noi, aceasta operație nu mai este atât de complicată, pentru că o facem în fiecare zi. Anul trecut, în ACIBADEM, am făcut 125 de transplanturi de ficat și 320 de transplanturi de rinichi. Aceste intervenții fac parte din normalitatea vieții noastre profesionale. Cele mai solicitante sunt intervențiile pediatrice deoarece există multă emoție, e o situație grea pentru părinți să-și vadă micuții suferind. Își doresc enorm să-i vadă că sunt bine. Vorbim cu ei, le explicăm situația, le spunem că rata de succes este de 90 la sută, chiar și în cele mai bune centre, ceea ce înseamnă că unul din 10 pacienți își va pierde viața. Transplantul este o situație medicală complicată, care nu se încheie când închidem pacientul. După intervenție, pot apărea complicații precum infecțiile, respingerea ficatului, de aceea, le explic tuturor că este vorba despre o intervenție complicată.