Prof. dr. Koray Ozduman, despre tratarea tumorilor cerebrale la ACIBADEM

Prof. dr. Koray Ozduman, despre tratarea tumorilor cerebrale la ACIBADEM

Prof. dr. Koray Ozduman, expert în tratarea tumorilor cerebrale: folosim cele mai avansate tehnologii care au crescut mult eficacitatea tratamentelor față de acum 10 ani

La ora actuală, performanțele neurochirurgiei sunt posibile datorită experienței medicilor, dar și tehnologiei avansate care permite abordarea și tratarea unor tumori cerebrale beningne sau maligne dintre cele mai grave. Terapiile sunt din ce în ce mai personalizate, însă doar aplicarea lor în centre performante face posibilă vindecarea pacienților pe termen lung. În centrele ACIBADEM, echipele de neurochirurgi conduse de președintele Academiei Mondiale de Neurochirurgie, profesorul Necmettin Pamir, abordează cazuri complicate, iar rata de succes a tratamentelor este mereu în creștere. Prof. dr. Koray Ozduman, expert în tratarea tumorilor cerebrale, expune pe larg care sunt opțiunile de tratament în cazul cancerele cerebrale, dar și tehnologiile care fac posibilă creșterea șanselor de supraviețuite pe termen lung.

Care sunt cele mai frecvente tipuri de tumori cerebrale pe care le diagnosticați?

Prof. dr. Koray Ozduman: Marea majoritate a tumorilor pe care le diagnosticăm la nivelul creierului nu sunt maligne. Cam două treimi dintre tumorile cerebrale sunt benigne, adică mai puțin periculoase decât cele maligne. Rata lor de dezvoltare este mai lentă, sunt localizate, iar celulele lor nu migrează la distanță, așa cum se întâmplă în cazul tumorilor maligne. Dacă însă vorbim despre cancerele cerebrale, acestea se numără printre cele mai periculoase pentru organismul uman: sunt dificil de tratat, e nevoie de informații complexe, de proceduri de diagnostic extrem de laborioase și de o echipă competentă care să poată aborda acest tip de leziune. Repet, nu sunt ușor de tratat.

Se știu cauzele acestor tumori sau medicina încă nu le-a pus în evidență până acum?

Prof. dr. Koray Ozduman: În urmă cu 5 ani, știam foarte puține lucruri despre cauzele tumorilor cerebrale, dar acum avem mult mai multe informații. Până la această oră, cunoaștem o singură cauză importantă a acestor maladii și aceasta este iradierea. Și aici vorbim despre pacienți care trăiesc sau lucrează în zone cu mine de uraniu sau care au fost expuși unor incidente nucleare precum cel de la Cernobâl. Însă în afară de radiații, nu există până acum dovezi clare în privința legăturii dintre alți factori nocivi de mediu și tumorile cerebrale. Dacă vorbim de alte tumori, cum sunt cele pulmonare, se știe clar că fumatul reprezintă o cauză importantă pentru aparițialor. De asemenea, consumul de țigări este incriminat și pentru alte tipuri de cancer. Dar până la această oră, nu a demonstrat nimeni implicarea fumatului în apariția tumorilor cerebrale. Acest lucru este valabil și pentru alte potențiale cauze, însă nedemonstrate până la această oră. Datorită tehnologiei sofisticate, noi, neurochirurgii, dar și colegii neurologi am putut observa că tumorile cerebrale pot fi corelate cu procesul de îmbătrânire. Sunt și factori genetici implicați în afectarea celulelor de la nivelul creierului.

Există cumva teste care pot evidenția riscul genetic de tumoare cerebrală?

Prof. dr. Koray Ozduman: Cercetările avansează rapid, dar până la ora actuală, nu avem teste disponibile care să ne arate clar că o persoană se va confrunta cu o tumoare cerebrală. Totuși, există teste genetice care să arate riscul crescut de a face aceste boli maligne cerebrale. Acestea pot pune în evidență, de exemplu, dacă există un risc de 5 sau 10 ori mai mare decât în mod obișnuit. Însă, din fericire, tumorile cerebrale nu sunt atât de frecvente precum cele de sân, plămâni sau colon. Așa că dacă o persoană are un risc crescut de tumoare cerebrală, există șanse mari să nu se îmbolnăvească. În plus, acest tip de afecțiune malignă nu poate fi prevenită.

Stilul de viață dezechilibrat nu este în niciun fel corelat cu riscul de tumori cerebrale?

Prof. dr. Koray Ozduman: Există câteva obiceiuri nocive precum mâncatul în exces, consumul ridicat de alimente procesate, cu aditivi, expunerea la substanțe chimice care cresc riscul de afecțiuni maligne în general, aici intrând și cancerul cerebral. Însă niciunul dintre acești factori nu este direct legat de apariția unei tumori maligne cerebrale.

Care sunt simptomele tumorilor cerebrale pe care vi le descriu pacienții?

Prof. dr. Koray Ozduman: Există trei tipuri mari de simptome pe care le observăm la pacienți. Prima este presiunea intracraniană crescută. Deoarece cavitatea craniană este închisă, orice țesut care se acumulează și formează tumorile la nivelul creierul pune presiune asupra creierului pentru că oasele craniene nu se pot extinde. Presiunea intracraniană astfel formată dă dureri puternice de cap, generalizate. Apoi, pacienții se pot confrunta cu stări de rău, senzația de vomă sau pot vedea dublu din cauza presiunii intracraniene. A doua categorie este reprezentată de simptomele localizate. Atunci când tumora afectează o anumită zonă din creier care coordonează funcții din corp, această funcție are de suferit. De exemplu, o tumoare cerebrală poate duce la pierderea mobilității membrelor. Al treilea tip de simptom este epilepsia. Dacă o tumoare se formează în cortex, aceasta îl irită și apar aceste descărcări electrice în creier, adică epilepsia. Aceasta poate fi o boală ca atare sau poate fi dată de o tumoare cerebrală.

Există vreo legătură între migrene și tumorile cerebrale?

Prof. dr. Koray Ozduman: Și da, și nu. Migrenele reprezintă afecțiuni care au legătură cu vasele de sânge din creier. Însă o tumoare cerebrală sau un anevrism pot da dureri care seamănă cu migrenele. O durere nu ne poate spune cu precizie despre ce tip de problemă este vorba. Tocmai de aceea, dacă o persoană se confruntă cu o durere de cap severă sau care nu trece o perioadă mai lungă de timp, facem întotdeauna o investigație cu rezonanță magnetică pentru a ne da seama despre ce este vorba.

Cum se diagnostichează și tratează tumorile cerebrale în ACIBADEM

Care sunt metodele moderne de diagnosticare pentru o tumoare cerebrală? Ce tipuri de tehnologie folosiți în ACIBADEM?

Prof. dr. Koray Ozduman: Cel mai important este rolul medicului: este extrem de important să ascultăm cu atenție pacientul și să-i evaluăm situația cu mare acuratețe. Apoi, urmează examinarea generală și neurologică pentru a vedea dacă există simptome ale bolii. Apoi, aplicăm metodele imagistice de diagnostic, cea mai importantă dintre acestea fiind rezonanța magnetică. Aceasta ne oferă extrem de multe informații despre orice leziune de la nivelul creierului: investigațiile prin rezonanță magnetică ne dau date despre localizare, despre tipul de leziune (dacă este tumoare, scleroză multiplă sau leziune vasculară). Astfel, putem afla despre ce este vorba și putem decide ce facem în continuare. Dacă diagnosticăm o tumoare, rezonanța magnetică ne oferă informații despre activitatea leziunii, ne poate spune dacă este malignă sau benignă, dacă se dezvoltă rapid, dacă este puternic sau slab vascularizată. Aceste informații sunt extrem de importante pentru a decide ce tip de tratament aplicăm tumorii cerebrale.

Cu alte cuvinte, vă ajută să aplicați un tratament personalizat pentru fiecare caz în parte?

Prof. dr. Koray Ozduman: Exact, pentru că fiecare caz are particularitățile sale și nu poți aplica un tratament standard în toate situațiile. Fiecare pacient impune o abordare unică.

Ce ne puteți spune despre biopsie? Aceasta se poate face doar introperator sau și înainte de intervenția chirurgicală?

Prof. dr. Koray Ozduman: Biopsia reprezintă recoltarea unei mici porțiuni de țesut din tumoare care ne ajută să stabilim tipul acesteia. Pentru cele mai multe zone din corp, aceasta se poate face ușor, cu ajutorul specialiștilor anatomopatologi, înaintea aplicării oricărui tratament. Dar atunci când ne referim strict la creier, vorbim despre o zonă delicată, extrem de importantă. Așa că recurgem la biopsie cu mare precauție, doar când nu există alte opțiuni de diagnosticare. În cele mai multe cazuri, când știm cu ce tip de tumoare avem de-a face, decizia noastră este să o extirpăm înainte de a face biopsia și abia apoi, trimitem țesutul prelevat la laborator. Însă există și cazuri când tumoarea nu poate fi operată, din cauza riscurilor intervenției. În aceste cazuri, facem biopsia, diagnosticăm tipul de tumoare și aplicăm alte terapii care nu implică operația, precum radioterapia sau chimioterapia.

Care sunt tratamentele moderne, disponibile la ora actuală, pentru tumorile cerebrale?

Prof. dr. Koray Ozduman: De departe, cea mai eficace terapie pentru orice tip de tumoare este rezecția chirurgicală. Nu există dubii în privința acestei terapii pe care o aplicăm ori de câte ori este posibil. Îndepărtarea tumorii înseamnă că pacientul scapă de ea, noi aflăm cu precizie despre ce tip de tumoare este vorba și putem acționa pe viitor în cunoștință de cauză. Desigur că nu întodeauna este posibilă rezecția tumorii, din cauza localizării, cum ar fi în apropierea unor centri importanți precum cei care controlează mișcarea. În aceste situații, putem decide să nu operăm tumoarea, să facem biopsia și abia apoi să tratăm leziunea. Există și situații cum sunt tumorile benigne care se formează în meninge sau alte situații când decidem să nu scoatem tumoarea, ci să o tratăm prin alte mijloace. Avem mai multe opțiuni de tratament, care se aplică în funcție de fiecare caz în parte.

Care sunt beneficiile tehnologiilor disponibile în ACIBADEM, pentru tratarea tumorilor cerebrale, atât pentru pacienți, dar și pentru echipele de specialiști?

Prof. dr. Koray Ozduman: Tehnologia este foarte importantă pentru noi: o folosim în diagnosticare, intraoperator, dar și în aplicarea unor terapii. Pentru diagnosticare, dispunem de cele mai avansate tehnologii, cele mai bune aparate de rezonanță magnetică, cu programe de diagnostic extrem de sofisticate. Dacă vorbim despre operații, apelăm la tehnologii precum rezonanța magnetică intraoperatorie, ultrasonografia, endoscopia, microscoapele care ne permit vizualizarea de mare finețe sau neuronavigația care ne orientează în interiorul creierului. Folosim toate aceste tehnologii pentru a crește siguranța și rata de succes a intervențiilor chirurgicale. Pe lângă acestea, aplicarea radioterapiei pentru tumoare se face cu ajutorul a două tehnologii. Prima este reprezentată de Gamma Knife, a cărui performanță este aplicarea extrem de precisă a radioterapiei pentru leziunile cerebrale. Tehnologia este foarte bună în anumite tipuri de tumori, dar nu este indicată pentru tumorile care invadează țesutul cerebral. Pentru acestea, avem alte tehnologii precum TRUEBEAM sau aplicarea de radioterapie fracționată. Aceasta reprezintă fracționarea dozei de radiații pe o perioadă mai lungă sau mai scurtă de timp, în funcție de tipul de tumoare. Toate aceste tehnologii s-au perfecționat de-a lungul timpului și se dezvoltă în continuare, iar noi folosim cele mai avansate versiuni de programe și aparate care au crescut mult eficacitatea tratamentelor față de acum 10 ani.

Există posibilele efecte adverse ale terapiilor, chiar dacă acestea protejează țesutul sănătos?

Prof. dr. Koray Ozduman: Efecte adverse și riscuri există și în cazul intervenției chirurgicale, dar și al altor terapii destinate tumorilor cerebrale. Însă efectele adverse sunt din ce în ce mai mici datorită progreselor din medicină. Și radioterapia poate avea efecte adverse, la fel și procedurile cu Gamma Knife, Cyber Knife sau TRUEBEAM. Toate acestea se fac cu emisie de radiații care țintesc zona din creier afectată de leziune. Iar radiațiile pot avea și efecte adverse asupra țesutului sănătos. Noi, ca medici, facem totul ca aceste tratamente să aibă cât mai puține efecte adverse, dar nu le putem elimina în proporție de sută la sută. Însă acestea sunt mult mai mici decât erau în urmă cu 10 ani și scad progresiv în continuare.

Mai concepeți astăzi existența operațiilor pe creier fără tehnologia care asistă medicii?

Prof. dr. Koray Ozduman: Adevărul este că, încă de la începuturile sale, chirurgia pe creier, care a început prin 1920, a fost asistată de tehnologie. Fără aceasta, neurochirurgia nu ar fi fost posibilă. La început se folosea electricitatea, apoi a apărut microscopul, au urmat angiografia, tomografia computerizată, rezonanța magnetică, navigația, rezonanța magnetică intraoperativă și tot așa. Progrese spectaculoase s-au făcut constant și au crescut siguranța tratamentului. De fapt, neurochirurgia este și tehnologie și nu poate funcționa fără aceasta.

Cât durează recuperarea după o intervenție chirurgicală pe creier?

Prof. dr. Koray Ozduman: Intervențiile chirurgicale s-au simplificat mult în ultimii ani. Așa că după o intervenție mai simplă, de rutină aș spune, pentru o tumoare cerebrală, pacientul rămâne în spital 5 zile, dacă nu există complicații sau alte probleme de sănătate precum diabetul, bolile de inimă etc. Apoi rămâne în Istanbul pentru încă 10 zile până când se vindecă rana și totul este în regulă. Apoi, pacientul revine la control la o lună de la intervenție.

Soluțiile disponibile în ACIBADEM pentru metastazele cerebrale

Există la ora această soluții de tratament pentru metastazele cerebrale?

Prof. dr. Koray Ozduman: Desigur că există. Metastazele sunt formațiuni care apar la distanță de cancerul inițial, iar cele cerebrale pot apărea după o afecțiune malignă pulmonară, de sân sau de stomac. Metastazele cerebrale pot fi abordate chirurgical și pot fi extirpate când sunt mari. Dacă sunt de dimensiuni mici și nu sunt numeroase, le putem aborda prin tratamentul cu Gamma Knife, care este sigur și eficient. Dacă sunt diseminate în creier în număr mai mare, putem aplica radiații pe o zonă extinsă din creier. Astăzi, putem trata majoritatea metastazelor cerebrale. Extrem de importantă este și tratarea eficace a bolii inițiale maligne care a generat aceste metastaze.

Despre șansele de supraviețuire și riscul de recidivă în cazul tumorilor cerebrale

Care sunt șansele de supraviețuite pe termen lung ale pacienților cu tumori cerebrale?

Prof. dr. Koray Ozduman: Acestea depind de tipul de tumoare pe care îl tratăm. În cazul celor benigne, operația poate duce la vindecarea completă. În cazul în care vorbim despre o tumoare beningnă, localizată, care nu poate fi scoasă integral, pacientul poate fi tratat cu succes cu Gamma Knife. Dacă vorbim despre tumori provenite din țesut cerebral, tratamentul este mult mai dificil și poate fi o combinație de chirurgie, radioterapie și chimioterapie. Aplicăm acest complex pentru ține boala sub control pe perioade cât mai lungi de timp. În cazul în care tratăm tumori cerebrale maligne, din țesut cerebral, încercăm să creștem rata de supraviețuire la câțiva ani prin cele mai bune terapii.

Există risc de recidivă în cazul tumorilor cerebrale?

Prof. dr. Koray Ozduman: Acesta există și tocmai de aceea, sfătuim pacienții care s-au confruntat cu o astfel de problemă să-și facă regulat, pe tot parcursul vieții, testele recomandate de medic, mai ales rezonanța magnetică. După aplicarea tratamentului, monitorizăm constant orice pacient, la două, trei luni, un an. Însă chiar și după aceasta perioadă, chiar dacă afecțiunea nu recidivează pe perioade lungi, încercăm să-i evaluăm la câțiva ani.

Ca o concluzie: aveți câteva sfaturi pe care le-ați da tuturor pentru a evita, pe cât posibil, această problemă de sănătate gravă reprezentată de tumorile cerebrale?

Prof. dr. Koray Ozduman: Dacă facem o evaluare de ansamblu a situației, având în vedere potențialul actual al medicinei, ajungem la concluzia că o tumoare cerebrală este pur și simplu un ghinion. Așa că orice pacient trebuie să fie proactiv și să facă tot ce-i stă în putință pentru a accesa cel mai bun tratament. De-a lungul anilor, din experiență, am învățat că dacă pacienții ajung la timp la medic și recurg la cele mai bune terapii, șansele de vindecare și supraviețuie pe termen lung sunt maxime.

TRATAMENTE

TEHNOLOGII

ACIBADEM

×
Căutare