PET-CT, o investigație-cheie în diagnosticul și tratamentul cancerului

PET-CT, o investigație-cheie în diagnosticul și tratamentul cancerului

PET-CT face astăzi parte din protocolul de diagnostic, tratament și monitorizare în cazul multor tipuri de cancer. De PET-CT se ocupă experții în medicină nucleară – domeniu de vârf din medicina modernă – ale cărei aplicații sunt de maximă utilitate în bolile oncologice, dar și în alte afecțiuni. Există peste 100 de tipuri de afecțiuni maligne, iar fiecare caz de cancer prezintă propriile particularități. Acestea pot fi vizualizate și evaluate datorită tehnologiilor de vârf din medicina nucleară, iar informațiile pe care le oferă PET-CT sunt esențiale în diagnostic, tratament și monitorizarea pacienților pe termen lung. Grupul de spitale ACIBADEM se numără printre centrele mondiale de elită, unde experții în medicină nucleară contribuie decisiv la tratarea cu succes a pacienților. Unul dintre cei mai experimentați medici este Prof. Dr. Erkan Vardareli, din cadrul spitalului ACIBADEM Altunizade. Iată cum descrie utilitatea PET-CT în medicina oncologică de top:

“PET-CT este o combinație de PET, tomografie cu emisie de pozitroni și CT, tomografie computerizată. În medicina de diagnostic, folosim de ani buni tomografia computerizată (CT) pentru a scana corpul și pentru a evalua detaliile anatomice ale pacienților, în situații de screening sau de diagnostic. Iar tomografia cu emisie de pozitroni (PET) ne poate oferi date despre modul cum sunt receptate în diverse țesuturi maligne din corp radiofarmaceuticele – substanțe marcate radioactiv, cu ajutorul cărora putem evalua fiziologia anumitor tumori sau țesuturi bolnave. Astfel, combinarea în aceeași investigație a tomografiei cu emisie de pozitroni cu tomografia computerizată ne oferă atât informații anatomice, cât și funcționale, metabolice despre tumorile pe care le investigăm. Indicația PET-CT este în protocolul de diagnostic, în stadializarea bolii maligne și în monitorizarea răspunsului organismului la tratament. De asemenea, în anumite cazuri, PET-CT ne ajută în stabilirea planului de radioterapie pentru tumori active metabolic sau pentru metastaze. De asemenea, cu ajutorul PET-CT, putem evalua rezultatul imunoterapiilor, dar și al terapiilor targetate. Putem evalua metabolismul glucozei, așa numitul SUV, valoarea standardizată a captării, înainte și după terapie. Dacă aceasta se reduce pe parcursul terapiei, e un indicator că tratamentul funcționează”.

Cea mai folosită substanță în PET-CT este glucoza marcată radioactiv cu fluor, 18F-FDG.

Pacientul nu trebuie să mănânce 6 ore, poate doar să bea apă înainte de procedură. Când ajunge la spital, i se injectează medicamentul radiofarmaceutic, nu există contraidicații sau reacții alergice. Apoi, așteaptă între 45 de minute și o oră, iar screeningul propriu-zis durează între 15 și 20 de minute.

“Observăm zonele cu metabolism crescut al glucozei, care înseamnă prezența celulelor maligne. Astăzi, pe lângă FDG, putem folosi și alte substanțe, precum galiu 68 PSMA (antigen specific prostatic membranar marcat cu galiu) pentru cancerul de prostată sau galiu 68-DOTATATE pentru tumorile neuroendocrine. Acestea nu se pot observa cu ajutorul FDG. Pentru galium 68, nu se face pauză alimentară de 6 ore. În funcție de situație, rezultatul se poate obține în aceeași zi sau a doua zi. Scanarea PET CT se poate folosi pentru majoritatea tumorilor maligne, tumori primare sau metastaze, pentru a le diagnostica, pentru a monitoriza terapia, pentru a evalua stadiul acestora, pentru a planifica radioterapia”, explică Profesorul Vardareli.

Acuratețea investigației PET-CTdepinde de la pacient la pacient și de la afecțiune la afecțiune. Dacă vorbim de un carcinom pulmonar, acuratețea este 95 de procente. În alte tipuri de cancer, poate fi mai mică, din cauza faptului că metabolismul glucozei nu este la fel de intens. Chiar dacă acuratețea este variabilă, ea este de cel puțin 90 la sută în cazul tuturor afecțiunilor maligne. În ce alte tipuri de afecțiuni se mai folosesc tehnicile din medicina nucleară, pe lângă cele oncologice?

“Putem folosi PET-CT în cazul pacienților cu probleme neurologice, pentru investigarea focarelor epileptice de la nivelul creierului, în cazurile de demență, pentru diagnosticul diferențiat în Alzheimer, în bolile cardiovasculare, după infactul miocardic, pentru a vedea dacă mai există țesut cardiac sănătos care se poate revasculariza. PET-CT este gold standard pentru a detecta țesuturi viabile cardiace după un infarct de miocard. Astfel, în funcție de rezultatele PET-CT, medicii pot lua cele mai bune decizii terapeutice pentru pacienți. De exemplu, în cazul pacienților cu infarct, dacă după PET-CT se constată că există țesut viabil, se face intervenția de bypass, pentru revascularizarea zonei. Altfel, dacă nu există țesut viabil, operația nu are niciun rost”, spune Prof. Dr. Erkan Vardareli.

Investigația PET-CT poate fi făcută și în cazul copiilor, inclusiv cel al nou-născuților. Pacienții cu diabet reprezintă cazuri speciale dacă au nevoie de PET-CT cu FDG. Nivelul glicemiei lor trebuie să fie sub 200 pentru a face investigația. Altfel, pot apărea rezultate fals negative.

TRATAMENTE

TEHNOLOGII

ACIBADEM

×
Căutare