Precizie și protecție sunt cele două mari atuuri ale tehnologiei moderne de tratare a cancerului, disponibilă astăzi în clinicile de prestigiu din lume. Precizie, pentru că aparatele performante sunt concepute să trateze milimetric tumorile maligne. Și protecție, pentru că unul dintre obiectivele tratamentului în orice terapie este evitarea oricărei consecințe negative asupra țesuturilor sănătoase. Iar dintre aparatele care au făcut revoluție în tratarea cancerului, Cyber Knife răspunde extrem de bine acestor provocări.
Sistemul de radiochirurgie robotică Cyber Knife a fost proiectat special pentru tratarea cancerului cu precizie milimetrică. Tehnologia face posibil tratamentul țesuturilor maligne diagnosticate în diverse zone ale corpului, cu doze mari, prin utilizarea focală a fasciculelor de radiații. Astfel, țesuturile sănătoase beneficiază de o protecție sporită împotriva efectelor emisie de radiații din timpul terapiei.
Cum funcționează Cyberknife?
Profesorul Enis Özyar, oncolog – radiolog la Spitalul ACIBADEM Maslak, afirmă că Cyber Knife are la bază o tehnologie robotizată controlată de computer. Astfel, aparatul efectuează proceduri de tratament prin aplicarea radiației din sute de unghiuri, prin rotirea în jurul pacientului într-un anumit protocol ce asigură tratarea țesutului malign și protecția celui sănătos.
Ce tip de tumori pot fi tratate cu Cyberknife?
Profesorul Enis Özyar, oncolog – radiolog la Spitalul ACIBADEM Maslak afirmă că tehnologia Cyber Knife și-a dovedit utilitatea în toate tumorile cerebrale, în toate leziunile din zona creierului, a capului și a gâtului, indiferent de localizarea și dimensiunea acestora. De asemenea, medicii experți în terapia Cyber Knife pot aborda tumori dificile situate în apropierea organelor vitale, cu protecția maximă a acestora.
“Cyber Knife este de preferat pentru tumori cerebrale maligne și benigne, metastaze, malformații arteriovenoase, anumite afecțiuni funcționale, cancer pulmonar, cancer de prostată, cancer de cap și gât, tumori vertebrale, cancere pancreatice, anumite metastaze în număr limitat care nu pot fi tratate cu alte metode, tumori pulmonare sau hepatice care își schimbă poziția cu mișcări respiratorii sau intestinale și anumite alte tumori care nu au putut fi tratate sau care în trecut ar fi putut fi tratate doar cu intervenții chirurgicale mutilante”, spune profesorul Enis Özyar.
Cum acționează Cyber Knife în cazul recidivelor?
Beneficiile Cyber Knife sunt mult mai multe decât cele menționate anterior. De exemplu, Cyber Knife poate fi folosit în cazul tumorilor din jurul ochiului care necesită îndepărtarea chirurgicală a ochiului sau boli ale măduvei, care este extrem de sensibilă la radiații. Dispozitivul poate fi, de asemenea, utilizat pentru pacienții care se confruntă cu recidiva cancerelor în același loc, Cyber Knife fiind o soluție de top, aplicată pe scară largă în clinicile ACIBADEM.