Eligibilitatea pentru transplantul de măduvă osoasă se stabilește individual, în funcție de boala de bază, răspunsul la tratamentele anterioare și starea generală a pacientului. Nu toți pacienții sunt candidați: medicii analizează riscurile, contraindicațiile și rezultatele evaluărilor pretransplant înainte de a recomanda procedura.
Transplantul de măduvă osoasă, numit mai corect transplant de celule stem hematopoietice, este o procedură complexă folosită în anumite boli ale sângelui și ale sistemului imunitar. Eligibilitatea nu depinde doar de diagnostic, ci și de vârstă biologică, funcția organelor, starea generală și obiectivele tratamentului.
Decizia este luată de o echipă multidisciplinară, după o evaluare atentă a beneficiilor și riscurilor. Nu există un singur criteriu universal; fiecare caz este analizat individual.
Procedura presupune administrarea de celule stem sănătoase care pot repopula măduva osoasă și pot relua producția normală de celule sanguine. Celulele pot proveni de la pacient însuși, de la un donator compatibil sau, în anumite situații, din sânge placentar.
Scopul transplantului poate fi curativ sau de control al bolii. În unele cazuri, el este recomandat după răspuns insuficient la chimioterapie sau când riscul de recădere este mare.

Eligibilitatea depinde în principal de boala tratată și de tipul de transplant propus. Pacienții care pot fi luați în calcul includ, în funcție de situație:
În cazul transplantului autolog, pacientul trebuie să poată furniza celule stem proprii suficiente și să aibă boala într-o etapă în care această strategie este adecvată. În cazul transplantului alogen, este importantă existența unui donator compatibil și toleranța estimată la tratamentul de pregătire.
Indicațiile apar atunci când boala este suficient de agresivă sau are un risc important de recădere, iar transplantul oferă o șansă mai bună de control al bolii decât alte opțiuni disponibile.
Uneori transplantul este recomandat rapid, alteori după obținerea unei remisiuni. Momentul optim depinde de tipul bolii și de răspunsul la tratament.
Puțini pacienți au contraindicații absolute, dar există numeroase situații care pot crește prea mult riscul. Contraindicațiile pot fi temporare sau definitive, în funcție de posibilitatea de corectare a problemei.
Vârsta singură nu exclude automat pacientul. Medicii evaluează mai ales funcționalitatea organelor și capacitatea de a tolera etapa de condiționare și perioada de aplazie.
Înainte de a confirma eligibilitatea, pacientul trece printr-un set amplu de investigații. Scopul este să se verifice dacă transplantul este justificat și dacă poate fi efectuat cu riscuri acceptabile.
Se analizează diagnosticul exact, stadiul bolii, rezultatele tratamentelor anterioare și dacă există boală reziduală. Pot fi necesare aspiratul și biopsia de măduvă, analize moleculare, imunofenotipare și examene imagistice.
Medicii verifică funcția cardiacă, pulmonară, renală și hepatică, precum și statusul nutrițional. Se pot face EKG, ecocardiografie, probe funcționale respiratorii, analize de sânge și evaluare infecțioasă.
Infecțiile latente sau active sunt importante înainte de transplant. Se fac teste pentru virusuri, bacterii sau fungi, iar pacienții primesc tratamente preventive atunci când este nevoie.
Transplantul implică spitalizare, izolare relativă, vizite repetate și un regim strict după externare. De aceea, sunt importante sprijinul familial, capacitatea de a urma indicațiile și resursele necesare pentru monitorizare. Uneori este recomandată consilierea psihologică.
Echipa de transplant compară riscul bolii netratate cu riscul procedurii. Se iau în calcul vârsta biologică, comorbiditățile, tipul de transplant, posibilitatea de donare și obiectivele terapeutice. Dacă riscul este prea mare, medicii pot propune alte tratamente sau pot amâna transplantul până la optimizarea stării pacientului.
Pacientul și familia trebuie să înțeleagă că eligibilitatea nu înseamnă automat recomandare imediată. Uneori sunt necesare tratamente premergătoare pentru a controla boala sau a stabiliza funcțiile organelor.

O a doua opinie poate fi utilă când diagnosticul este rar, opțiunile terapeutice sunt limitate sau există neclarități privind riscul și beneficiul transplantului. Este o abordare rezonabilă mai ales înaintea unei proceduri cu impact major asupra vieții pacientului.
Eligibilitatea pentru transplantul de măduvă osoasă se stabilește printr-o evaluare complexă, individualizată. Indicația apare în anumite boli hematologice, genetice sau de insuficiență medulară, dar procedura poate fi contraindicată temporar sau definitiv dacă riscurile sunt prea mari. Evaluările pretransplant sunt esențiale pentru a alege momentul potrivit și pentru a crește siguranța pacientului.
Nu. Eligibilitatea depinde de tipul bolii, stadiul ei, răspunsul la tratament și starea generală a pacientului. Unele boli pot fi tratate fără transplant, iar altele nu sunt potrivite pentru această procedură.
Nu neapărat. Medicii se uită mai ales la starea funcțională și la comorbidități, nu doar la vârstă. Există pacienți mai în vârstă care pot fi candidați, dacă riscul este acceptabil.
De obicei sunt necesare evaluarea bolii, analize de sânge, verificarea funcției inimii, plămânilor, ficatului și rinichilor, plus teste pentru infecții. Setul exact variază în funcție de caz.
Înseamnă că procedura ar putea fi prea riscantă în acel moment sau că beneficiul așteptat este prea mic. Unele contraindicații sunt temporare și pot fi corectate înainte de a relua evaluarea.
Nu în toate cazurile. Pentru transplantul autolog se folosesc celulele pacientului. Pentru transplantul alogen, însă, este necesar un donator compatibil sau o altă sursă adecvată de celule stem.
Treatments are delivered at our JCI-accredited hospitals — Acıbadem International