3 investigații imagistice performante pentru diagnosticarea unui cancer

3 investigații imagistice performante pentru diagnosticarea unui cancer

3 investigații imagistice performante pentru diagnosticarea unui cancer

La ora actuală, în multe cazuri, cancerul este o boală cu șanse de vindecare pe termen lung. Condiția esențială ca boala să fie depistată în timp util este ca orice persoană sănătoasă să facă periodic un check-up, din care nu lipsesc investigațiile imagistice. Însă pentru ca acestea să fie eficiente, este nevoie de aparate performante și de medici cu experiență care să interpreteze corect rezultatele. În cadrul clinicilor ACIBADEM, programele de check-up presupun accesul la tehnologie de ultimă generație și la medici cu experiență vastă în diagnosticarea și tratarea cancerelor. Trei dintre cei mai apreciați specialiști ACIBADEM descriu trei dintre investigațiile care s-au dovedit extrem de utile în depistarea unor cancere în stadii incipiente și în vindecarea pacienților pe termen lung.

1. Mamografia.Pentru evalurarea sănătății sânilor, mamografia reprezintă cea mai eficientă investigație. În funcție de caz, poate fi înlocuită sau însoțite de alte tipuri de examinări imagistice. “Pentru femeile tinere cu risc crescut, trebuie să începem investigațiile înaintea vârstei de 40 de ani și preferăm să facem rezonanță magnetică. Pentru femeile trecute de 40 de ani, începem cu mamografia, iar dacă au risc crescut sau densitate mare a sânului, completăm cu ultrasonografie sau rezonanță magnetică”, descrie tabloul unui check up complet pentru sănătatea sânilor prof. dr. Mustafa Erkin Aribal, expert în radiologie în cadrul celui mai nou spital din grupul ACIBADEM, Altunizade.

2. Tomografia computerizată. Aceasta trebuie aplicată regulat mai ales persoanelor fumătoare care riscă un cancer pulmonar. “Cancerul poate fi detectat în stadii incipiente, iar un consum mare de țigări trebuie să te ducă cu gândul la faptul că riști să faci la un moment dat cancer de plămâni. Organizația Mondială a Sănătății recomandă persoanelor fumătoare, cu vârstele între 55 și 74 de ani, care au consumat 25 de pachete de țigări pe an să facă anual o tomografie cu substanță de contrast”, recomandă prof. dr. Semih Halezeroglu, expert în tratarea cancerului de plămâni în cadrul ACIBADEM.

3. Rezonanța magnetică. Este investigația numărul 1 destinată evaluării sănătății cerebrale. “Rezonanța magnetică ne oferă extrem de multe informații despre orice leziune de la nivelul creierului: investigațiile prin rezonanță magnetică ne dau date despre localizare, despre tipul de leziune (dacă este tumoare, scleroză multiplă sau leziune vasculară). Astfel, putem afla despre ce este vorba și putem decide ce facem în continuare. Dacă diagnosticăm o tumoare, rezonanța magnetică ne oferă informații despre activitatea leziunii, ne poate spune dacă este malignă sau benignă, dacă se dezvoltă rapid, dacă este puternic sau slab vascularizată. Aceste informații sunt extrem de importante pentru a decide ce tip de tratament aplicăm tumorii cerebrale”, spune prof. dr. Koray Ozduman, expert în tratarea tumorilor cerebrale în cadrul ACIBADEM.

TRATAMENTE

TEHNOLOGII

ACIBADEM

×
Căutare