Minunile Clara și Ana, reușita unui cuplu care nu și-a pierdut speranța și a medicilor din cadrul ACIBADEM

Infertilitatea este o problemă din ce în ce mai frecventă în rândul persoanelor tinere, iar multe cupluri se regăsesc în situația de a aștepta ani în șir obținerea unei sarcini și nașterea unui bebeluș. Medicina reproductivă evoluează, terapiile, testele și tehnicile sunt din ce în ce mai performante, iar răbdarea părinților este, în multe situații, răsplătită cu bebeluși frumoși și sănătoși, născuți prin fertilizare in vitro. Este și cazul unui cuplu din România, care s-a confruntat cu problema infertilității timp îndelungat.

“Experiența noastră a început în anul 2010 când, după un an de încercări de a obține o sarcină, la 32 ani, am primit diagnosticul de hidrosalpinx bilateral. A urmat o histerosalpingografie în România, o procedură prin care s-au curățat trompele, iar după 8 luni, un FIV nereușit. S-au congelat 5 embrioni în stadiul de blastocist, iar în urma unei ecografii ulterioare transferului, am primit recomandarea de eliminare a trompelor uterine, operație realizată în cadrul aceleiași clinici din Sibiu. Au urmat două transferuri de embrioni congelați la Sibiu, ambele nereușite”, mărturisește tânăra ale cărei probleme de sănătate au împiedicat obținerea unei sarcini pe cale naturală.

Cuplul nu și-a pierdut speranța, iar soluția a venit din partea profesorului Tayfun Bağiș, director al Centrului de Fertilizare in vitro al Spitalului ACIBADEM Altunizade.

“La prima încercare la această clinică, la vârsta de 34 ani, cu un FIV nereușit și două transferuri de embrioni congelați nereușite în România, am reușit să obțin 9 ovocite. Din 9 ovocite, 7 embrioni au fost perfecți în ziua 3. Au urmat un transfer de embrioni de ziua 5 și prima reușită, fetița noastră, Clara. După un an și jumătate de la prima naștere, am reușit cu embrionii congelati la ACIBADEM și cu ajutorul doctorului Tayfun, să obțin a doua sarcină și s-a născut sora Clarei, Ana”, descrie reușita mama celor două minuni, Clara și Ana.

Extrem de recunoscătoare, mama celor două fetițe are un singur sfat pentru toate cuplurile care vor să trăiască cea mai frumoasă experiență din viață, aceea de părinte: “Mulțumim din suflet întregii echipe de la ACIBADEM și recomandăm această clinică tuturor celor care și-au pierdut speranța. Azi, fetițele noastre Clara (5 ani) și Ana (3 ani) sunt mărturia faptului că orice vis poate deveni realitate”.

ACIBADEM împlinește anul acesta 5 ani de activitate prin biroul oficial deschis în România, la București, iar povestea Clarei, fetița de 5 ani, născută cu ajutorul experților grupului medical are o însemnătate specială. Din 2013, ACIBADEM a mai deschis alte două birouri în România, la Constanța și Cluj, și a ajutat mii de români să își recapete starea de sănătate. De asemenea, sute de cupluri au devenit părinți datorită specialiștilor ACIBADEM.