fbpx

Medicina nucleară, noul aliat al diagnosticării precoce în cancer și alte afecțiuni

Medicina nucleară este un domeniu relativ nou, ale cărui tehnologii permit diagnosticarea și tratarea multor afecțiuni, prin utilizarea materialelor radioactive. Cu toate acestea, unele persoane sunt reticente din cauza cuvintelor “nuclear” și “radiație”. Însă progresele din medicina nucleară fac posibilă diagnosticarea timpurie a multor boli, ceea ce permite inițierea tratamentelor, cu eficacitate sporită.

Evaluările din domeniul medicinei nucleare sunt diferite de alte examinări radiologice prin aceea că implică utilizarea materialelor radioactive, cu ajutorul cărora medicii pot evalua funcționarea țesuturilor și organelor

“Este o reacție naturală ca oamenii să fie alarmați atunci când se menționează cuvântul “radioactiv”. Cu toate acestea, doza de materiale radioactive pe care o folosim este extrem de scăzută. Așadar, efectele dăunătoare pe care aceste materiale le-ar putea avea asupra sănătății umane sunt considerate a fi la un grad neglijabil, aproape inexistent. Toate studiile noastre se află în limitele prevăzute de Agenția Internațională de Energie Atomică. Prin urmare, dozele radiațiilor aplicate nu se află la un nivel periculos pentru sănătatea pacienților. De exemplu, cantitatea de materiale radioactive folosită pentru scintigrafia tiroidei este egală cu cantitatea la care este expus corpul atunci când persoana călătorește cu avionul timp de două ore sau stă la plajă la mare câteva ore”, afirmă Profesorul Erkan Vardareli, specialist în medicină nucleară, șeful Departamentului de Medicină Nucleară din cadrul Facultății de Medicină a Universității Acibadem.

PET-CT, folosit pentru a evalua activitatea metabolică a tumorilor

Una dintre cele mai apreciate și folosite investigații din medicina nucleară este PET-CT, care combină în aceeași explorarea tomografia cu emisie de pozitroni cu computer tomografia. Experții în medicină nucleară injectează pacienților substanțe marcate radioactiv, iar acestea pot oferi informații despre activitatea metabolică a tumorilor. Astfel, specialiștii pot afla informații despre stadiul multor tipuri de tumori maligne și pot evalua eficacitatea terapiilor oncologice. În cazul în care pacienții nu răspund la un anumit tratament, specialiștii pot decide schimbarea terapiei. În plus, cu ajutorul medicinei nucleare și a PET-CT-ului, medicii pot aplica radioterapia în tumorile neuroendocrine și în cele de prostată.

Densitometria, recomandată pentru investigarea sistemului osos

O altă analiză de medicină nucleară este densitometria care se folosește pentru măsurarea densității minerale a oaselor. În cazurile în care există pierderi de minerale din oase, această analiză poate identifica riscul de fractură osoasă și poate evalua reacția pacientului la tratamente. Densitatea oaselor poate fi determinată doar în 10 minute prin administrarea unei doze scăzute de raze X pacientului. Densitometria este de regulă aplicată în cazul pacienților în vârstă, care se confruntă cu risc de fractură din cauza densității minerale scăzute.

Scintigrafia, utilă în mai multe afecțiuni

Scintigrafia este termenul general folosit pentru procedurile de imagistică efectuate prin folosirea materialelor radioactive și a camerelor gamma. ScintigrafiA este aplicată în identificarea problemelor glandei tiroide, a ficatului, splinei, stomacului, intestinelor, rinichilor, vezicii biliare, inimii, plămânilor, vaselor de sânge și oaselor. Analizele scintigrafice ajută la diagnosticarea timpurie a multor boli.

Sondele gamma, utile înainte de operație

Sondele gamma, a căror utilizare a crescut în ultimii ani, sunt detectori din medicina nucleară ce monitorizează radiațiile gamma sau beta. Aceste dispozitive care au dimensiunea unui stilou sunt menținute în stare sterilă în sala de operații. Acestea folosite în detectarea zonelor cu leziuni, prin identificarea regiunilor de absorbție a materialului radioactiv. Astfel, se poate stabili cu precizie zona unde se aplică intervențiile chirurgicale deschise.